Ca arhitecti lucram cu materiale, cu materia pământului, dar totul prinde viata prin lumina naturala. Lumina naturala in arhitectura este viata!
O cladire care nu are lumina naturala, putem spune despre ea ca este arhitectura?
Desenul de arhitectura este o reprezentare si prezentare abstracta, tehnica a unei forme, sugereaza volumetria unei idei. Lumina naturala in arhitectura nu o desenam, este elementul dinamic al compozitiei care nu poate fi surprinsa tehnic. Ca arhitecți, studiem relatia cu lumina naturala, intuim dinamica luminii, o simtim la nivel de concept si luam apoi decizii de compozizie si tehnice.
Emotia luminii
Lumina generează emotie, incantare, bucurie, viata, inaltare, contrast, umbre, variatii ale materialelor, culorilor si perceptiei, efecte de stralucire, amplifica spatii. Miscarea luminii de la rasarit la apus transforma complet o cladire pe parcusul zilei. Mai mult, putem vorbi si de o dinamica a luminii anotimpurilor si schimbarea unghiurilor razelor de lumina la intersectia cu suprafata pamantului, unghiuri care variaza de la primavara, vara, toamna, la iarna. Nu exista doua zile identice pe tot parcursul anului.
Umbre si lumini
Lumina naturala in arhitectura creeaza un ritm, un joc de lumini si umbre infinit pe care Corbusier il considera un „joc savant”.
Caldura luminii - folosita nu numai ca lumina naturala, dar si ca energie si caldura a dezvoltat concepte intregi de captare si utilizare a soarelui pentru încălzire.
Poate am putea privi istoria arhitecturii si ca o istorie a elansarii elementelor structurale lasa loc luminii si marcheaza legatura cu cerul si soarele – sursa luminii.
Fiecare clădire care a rămas in istoria arhitecturii are o relatie studiata cu lumina naturala. Astfel, putem privi clădirile de sticla contemporane ca fiind o cautare a luminii naturale.
Vom dedica o serie de trei articole luminii naturale: istorie, reguli scise si nescrise si studii de caz din portofoliul nostru.
Dintre toate calatoriile am ales cladirile unde lumina care m-a emotionat si impresionat. Desi cuvintele nu pot descrie frumusetea unui element architectural inundat de lumina naturala, cuvantul scris este modalitatea de a tranmite ideile. Aceste cladiri continua sa ma impresioneze si sa ma inspire.
Exemplele sunt organizate pe regiuni geografice: Grecia, Franta si coasta de est a Statelor Unite ale Americii.
Exista un “fir rosu” la aceste cladriri, incepand de la Partenon si ajungand la Oculus in New York. Ritmarea, ughiurile de perceptie ale parcursului, distantarea structurii, dorinta de frumos si simbol, de maiestrie a tehnologiei, traverseaza timpul si sunt reprezentative indiferent de stilul abordat.
Partenonul – ritmul procesiunii religioase presupunea incojurarea templului, iar „dramatismul” este dat de lumina si umbra, de colonada care înconjoară templul dedicat zeitei intelepciunii, Atena. Totul vibrează sub strălucirea soarelui mediteraneean: capitelul doric si coloanele galbate care corecteaza optic perceptia, detaliile, cornisa, metope, frize, basorelieruri, verticalele coloanelor, sculpturile frontoanelor care surprind cele doua povesti mitice: naterea Atenei, fontonul estic surpinde competitia drintre Posiedon si Atena pentru a da numele orasului, respectiv castigarea luptei dintre atenieni si amazoane (frontonul vestic). Totul este intr-o dinamica data de lumina si de procesiune.
Muzeul este semnat de arhitectul Bernard Tschiumi expune intr-o maniera contemporana cea mai mare parte din sculpturile, basoreliefurile, detaliile Partenonului. Ultimul etaj al muzeului este o replica stilizata la aceeasi scara a Partenonului pe care sunt expuse elementele avand aceeasi orientarea din sit. Astfel, ultimul etaj, așezat asemenea Partenonului, primeste aceeasi lumina naturala.
Layerele istoriei si arheologiei se suprapun si se desfasorara in plan orizontal si in plan vertical prin pardoselile de sticla prin care poti privi si relationa cu straturile succesive ale istoriei. Spatiul public prin care se face accesul permite observarea noilor fundatii care isi gasesc loc printre vestigii. In plan vertical, prin suprafelele mari vitrate ale fatadelor se creeaza o legatura permanenta cu Acropolea.
Arhitectura goticului o inteleg ca un gest de intaltare spre lumina, spre cer si o elansare a elementelor structurale pentru a permite mari suprafete pentru vitralii prin care lumina alba este „sparta” in culorile componente si transforma interiorul bisericii intr-un spatiu ireal.
In cazul capelei regale, Sainte Chapelle, situata nu departe de celebra Notre Dame din Paris, structura aproape dispare, este filiforma si lasa mult spatiu vitraliilor care transforma si transcend orice experienta obisnuita. Toti peretii sunt de fapt un vitraliu cu scene biblice prin care razele soarelui trec pe tot parcursul zilei cu diverse intensitati si unghiuri, iar interioriul devine un spatiu in care lumina capata mii de culori care te invaluie si te bucura.
In acest caz traforul exterior din beton este inspirat din geometria si sclipirea apei marii si arhitectura tarilor arabe. Volumul prismatic este infasurat partial de acest trafor care se continua si la nivelul ultimului etaj unde acopera o parte terasa. Pe de o parte aveam traforul-dantela din beton, iar pe de alta parte avem umbra imateriala pe care o lasa traforul pe cladire. Traseul vizitatorului este gandit prin acest spatiu mereu in miscare, printre traforul exterior si peretele interior. Practic vizitatorul este invaluit de dinamica si dualitatea dintre construit-neconstruit, interior-exterior, inchis-deschis, plin-gol, lumina-umbra, apa-pamant, plutire-stabilitate. Toata aceasta experienta este posibila datorita luminii.
Gestul arhitectural este simbolic. Pasarea, porumbelul aduce pacea pe locul unde au avut loc atentatele World Trade Center. Arhitectul a materializat simbolul printr-o cladire unicat cu o structura spectaculoasa alba cu o intrare din Strada Church, Strada Bisericii.
Interiorul m-a dus cu gandul la osatura unei structuri gotice transpusa in metal, unde sticla transparenta ia locul vitraliilor. Tehnologia a permis ca centrul acestei structuri sa fie marcat de un luminator continuu care permite luminii naturale sa ajungă in subsol sitului World Trade Center. Cladirea si luminatorul sunt orientate astfel incat, lumina sa fie amplificata de razele soarelui echinocțiului de toamna, apropiat ca data de 11 septembrie. O data pe an, cand are loc comemorarea, luminatorul se si deschide.
Turnul Eliberarii semnat de arhitectul David Childs si firma Skidmore, Owings & Merrill / New York
New Yorkul s-a remarcat la inceptulul secolului al XX-lea prin eforturile de a construi cat mai sus, cat mai inalt, spre cer, prin noul program de arhitectura al „zgarie norilor” din sticla. Acestia pot fi priviti ca reminescente sau continuari contemporane ale “catedralelor” care cauta lumina naturala, folosind sticla si metalul ca materiale si tehnologii principale.
Cladire One WTC se afla pe situl fostelor Turnuri Gemene prabusite pe 11 septembie 2001. One WTC este cladirea cea mai inalta din SUA (551 m), un simbol al reconstuirii si renasterii din cenusa a orasului dupa atentate. La ultimul etaj, etajul 94/104 se afla un observator de unde se poate admira skyline-ul orasului New York 360˚.
O priveliste de sus asemenea zeilor antici din Olimp. Omul antic, stramosii nostrii ar fi fost complet uimiți in fata acestei arhitecturi care cucerește si atinge cerurile.
Fara cuvinte, lumina naturala in arhitectura da viata cladirilor. Lumina naturala ne inalta privirea spre cer, ne oferă bucurie, noi perspective, fascinatii, momente pe care le pastram in noi.
Lumina naturala in arhitectura e un adevarat simbol ascensional. Intermediaza cunoasterea spatiului si vizibil si invizibil, a ceea ce exista si nu exista, a ceea ce putem explica si ceea ce nu putem explica. Lumina se simte, nu se deseneaza. Este emotie.
Cautarea luminii naturale este raspunsul contemporan al unei aspiratii milenare. Acum aceasta cautare se transpune prin mijloace si tehnologii care folosesc sticla, transparenta, sfidarea gravitatiei pentru a ne conecta in continuare cu cerul.
