Studio AE

Amenajare showroom NODO CONCEPT - design contemporan intr-o vila istorica

Amenajare showroom NODO CONCEPT 

Conceptul de amenajare showroom pentru NODO CONCEPT a pornit de la spatialitatea cladirii interbelice si noua amenajare contemporana dedicata finisajelor premium. Caracterul premium al produselor este transpus atat prin amenajarea spatiului, cat si printr-o modalitate de expunere atent construita.

Context amenajare showroom

Cladirea existenta face parte din parcelarea Domenii a anilor ’30, una dintre primele parcelari urbane ale Bucurestiului. Contextul istoric a reprezentat un reper important in dezvoltarea conceptului de amenajare showroom.

Interventia valorifica tipologia specifica locuintelor perioadei, bazata pe relatia dintre spatii servite si spatii servante, camere principale si secundare, reinterpretand aceasta organizare intr-un context contemporan si comercial.

Conceptul de amenajare showroom

Am evidentiat axul principal articulat in jurul „salonului de primire”, spatiul central si, totodata, centrul de greutate al intregii amenajari. Acesta devine punctul principal de interes si locul in care sunt puse cel mai bine in valoare iluminatul arhitectural, materialele si detaliile de executie ale parchetului. 

Pentru salonul de primire am ales un parchet in montaj Chevron, incadrat de o rama, solutie care accentueaza geometria spatiului si pune in valoare calitatea produsului si a montajului. In acest proiect, detaliile de executie devin parte esentiala din arhitectura: imbinarile la 45°, rezolvarea pragurilor si a plintelor, precum si compatibilitatea dintre tipologia parchetului si sistemul de incalzire in pardoseala. Elemente de detaliu contribuie la coerenta si rafinamentul ansamblului.

Sistemul de expunere a fost conceput ca unul ordonat, eficient si flexibil permite reorganizarea, inlocuirea sau adaugarea mostrelor in functie de dezvoltarea si extinderea gamelor produselor.

Axul central este sustinut de „camerele bune” orientate catre strada, fiecare cu propria identitate. Una dintre acestea este dedicata producatorului TRAPA, iar o alta functioneaza ca spatiu multifunctional, destinat atat expunerii, cat si activitatilor de birou.

In contrapunct cu spatiile reprezentative de la strada, in partea din spate a casei se afla Orangeria – „camera ascunsa” a proiectului. Cu deschidere catre gradina si lumina naturala generoasa, aceasta este gandita ca un spatiu destinat relaxarii si intalnirilor informale, dar si ca un loc in care arhitectii si designerii pot lucra intr-un cadru placut, conectat vizual si functional cu gradina. In acelasi timp, Orangeria - Gradina de iarna poate gazdui evenimente si intalniri desfasurate in relatie directa cu spatiul exterior.

Materiale si arta

Din portofoliul NODO CONCEPT face parte si un producator de tapet personalizat, iar pentru acest proiect au fost selectate patru modele de tapet, cate unul pentru fiecare camera. Fiecare model a fost realizat la comanda, adaptat dimensiunilor si geometriei specifice ale peretilor, astfel incat materialul sa devina parte integranta din povestea fiecarui spatiu.

Amenajarea integreaza, de asemenea, o serie de lucrari de arta contemporana din colectia proprietarului casei, semnate de artisti romani. Acestea au fost tratate ca elemente importante ale compozitiei interioare si puse in valoare printr-un sistem de iluminat personalizat, conceput pentru fiecare lucrare in parte.

Concluzie

Noul showroom NODO CONCEPT propune o intalnire intre caracterul unei arhitecturi interbelice si exigentele unui spatiu contemporan dedicat finisajelor premium. Interventia pastreaza memoria si structura casei, reinterpretandu-le intr-un mod actual si transformand fiecare incapere intr-un cadru de prezentare in care materialele, detaliile, arta si lumina construiesc impreuna experienta spatiului.

Studio AE
chevron-downarrow-leftarrow-right